Nu o sa ma lungesc…fiindca ma cuprinde o stare de tristete si de nostalgie care ma pune la pamant. Regret din tot sufletul ca se termina liceul…si nu`mi vine sa cred totodata…ii acelasi feeling ca si cand…iti moare cineva apropiat….cu care te intalneai des si nu esti capabil sa realizezi ca…GATA…nu mai ii…nu`l mai vezi niciodata.

Am mult prea multe de spus…regrete multe…nenumarate…ca nu am reusit sa fac si mai multe in liceu. Un prieten foarte drag…spunea intr-un discurs ca…”pe holurile acestui liceu am spus prima data TE IUBESC”…chiar m-a miscat vorba asta…avand in vedere ca si eu in liceu am avut parte de prima dragoste…nu`mi prea gasesc cuvintele…era de asteptat.

Vreau sa-i multumesc la Doamne Doamne ca…am reusit in liceu sa-mi fac prietenii la care orice om viseaza…prieteni care`mi vor ramane pe viata…si cu care imi voi imparti viata, si cu ocazia asta vreau sa`mi cer scuze daca cumva le`am gresit cu ceva…si sa ii rog sa nu`mi dea drumul niciodata. Vreau sa-mi cer scuze de la profesorii pe care i`am nacajit…cu toate ca….cu siguranta nici unul dintre ei nu or sa ajunga sa citeasca articolul asta tampit…profesori care…chiar daca mi`or mai shutit media si le`am zis cateva in gand…chiar am un sentiment de dragoste si respect pentru ei…vedeam cand mergeam cu serenada…ce incantati erau toti cand treceam pe la ei.

Ahh..serenada…tin minte cand eram picicar, locuiam la bloc si aveam vecina ceva profesoara…si veneau an de an liceeni cu serenada…si ma minunam pe ei ce “copii” mari is..si ma intrebam oare cand o sa ajung si eu ca ei…si a zburat timpul cat ai clipi. A fost o serie de..petreceri acum pe sfarsit de an…tradii le`as putea spune…la fel si cocktail`u din curtea scolii…si…mult iubitul banchet..unde apropo ne`am simtit cu totii cum nu se putea mai bine.

Nu o sa uit niciodata orele in care…cantam la chitara…piese frumoase….sau…serile dupa petrecerile de la scoala…cand ne adunam o mana de prieteni pe tribune…si ne dadeau lacrimile de…fericire si de dragoste ca suntem impreuna toti.

Am fost puternic in ultimele momente…poate prea puternic…fiindca…atunci cand..toti colegii ne adunam si dansam pe o piesa lenta…care starnea in noi un fior de care nu puteai scapa si cand toata lumea plangea…eu ma uitam la ei cu inima inghetata si nu schitam nici o suferinta, paream parca imun la durere, insa acum ca scriu aceste randuri lacrimile`mi shuruie pe obraji si nu gasesc un leac pentru tristetea asta.

In final..toata lumea..o ia acum pe drumul sau…isi urmeaza calea in viata…lupta sa`si faca un viitor, insa traiesc cu speranta ca…vom fi mereu aproape si ca nu ne vom uita niciodata. Va iubesc…prieteni dragi!

P.S. : Marele scriitor Bacovia zicea “Liceul….cimitir al tineretii mele”….are o semnificatie puternica!

Permiteti-mi sa`mi iau acum ramas bun de la voi si…sa va urez tot ce`i mai frumos in viata.

SA FITI IUBITI!

Mie personal îmi place jocul ăsta la nebunie. Nu doar pentru simplu fapt că se învârt o grozăvie de bani, ci pentru că îi un joc psihologic fantastic. Evident e un joc de noroc…ca să vă dau un procent…parerea mea 80% noroc 20% experienţă.Bun. Majoritatea jucătorilor joacă stilul de joc Texas Hold’Em adică 2 cărţi în mână şi 5 pe jos. Să vă zic în ordine care îs mai tari? să nu vă zic?…hai că vă zic )…deci…îs aşa : High Card (carte mare), One Pair (o pereche), Two Pairs (2 perechi), Three of a Kind (3 bucăţi), Straight (chintă), Flush (culoare), Full House (trei carti de acelasi fel si inca orice alta pereche),  Four of a Kind (careu – 4 bucăţi), Straight Flush (chinta de culoare) şi în sfârşit cea mai tare mână din poker Royal Flush (chinta royala)…îs câteva a? lăsaţi…măcar aţi mai învăţat si voi ceva pe ziua de azi ). Ok nu am de gând acuma să vă explic toate regulile de la poker că îs o grămadă…plus că puteţi da un search pe gugăl.

Să revenim la jocul psihologic…că partea asta mă fascinează. Îmi place extraordinar de mult…când unul dintre jucători îşi dă seama ce are adversarul în mână doar dupa expresia feţei, din motivu ăsta trebuie să-ţi controlezi foarte bine emoţiile şi să te stăpâneşti să-ţi induci astfel adversarul în eroare…să-l faci să creadă ca nu ai nimic atunci când tu esti 100% sigur că o să câştigi mâna respectivă. De aici e şi piesa aia Poker Face )…drăguţ.

Habar n-am cum să pun în cuvinte ce simt când joc poker…mă simt…cum s-ar zice….”barosan” )) şi la figurat….că la prorpiu îs destul…îi beton jocu…ar trebuii să-l încercaţi şi voi nu odată…că poate prima dată pare boring…studiaţ-l puţin şi dupaia. Probabil că mulţi v-aţi plictisit de ce am scris până acu’ da…nah….ce să facem…LA TĂŢI NI GREU )

Şi să fac o plagiatura dupa un “rival” (cine e în cunoştinţă de cauză înţelege) în ceea ce priveşte blogul…am să vă spun doar atât :

Vasi părăseşte scena! )

A…apropo…de acum o să vorbesc aşa…mai lejer….nu am să mă mai formalizez atâta că nu sunt eu ).

Bun…să începem…mi-a venit în gând sa scriu despre liceu…fiindcă, majoritatea dintre noi acum am ajuns la acest nivel  de studii medii, liceale şi savurăm fiecare clipă.

Un prieten mi-a spus când terminasem clasa a8a, îmi luasem examenul de capacitate, era vacanţa de vară, mi-a spus “distrează-te cât poţi tu mai mult în  liceu că îi cea mai frumoasă perioadă din viaţa ta şi dacă nu o s-o faci o să regreţi”.  Credeam că zice în glumă…adică cum…ce e aşa special cu liceu ăsta? într-adevar abea aşteptam  să ajung la liceu pentru simplu fapt că mă simţeam eu mai mare…să mă pot lăuda la lume că sunt la liceu şi nu mai sunt poţocul ăla din generală.

Acum…după cum mulţi ştiţi sunt clasa a 12-a şi…primul semestru e aproape gata (vine baccuu!!! (  ), şi acum într-adevăr pot să spun DA! liceul a fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea, aşa cum a fost..cu bune cu rele, dar m-am simţit EXCELENT. În liceu îi si perioada asta a adolescenţei, în unele cazuri şi trecerea de la adolescenţă la maturitate. Aş putea spune precum piesa din “Dirty Dancing” :  ” I had the time of my life” :X . Am făcut toate tâmpeniile posibile ), am fugit de la ore cât s-a putut, făceam glume la adresa profesorilor, eram mustraţi în clasă de către diriginte, dar noi ne simţeam bine că eram împreună toţi, am devenit expert în arta copiatului ), eram dezamăgit când luam notă mică, dar după 10 minute începeam iar să râd cu dragii mei colegi si prieteni. Au fost extraordinar de multe momente pe care nu o să le uit cât eu traiesc…. . Trebuia sa fac nebunii, aşa simţeam eu că trăiesc, şi tot timpu după o năzbâtie spuneam ” lasă…că o să avem ce povesti la nepoţi când om fi bătrânei” ). A…da…era sa uit ce mai important ) majoratele, perioada majoratelor…tot în liceu, permisul de conducere…visul fiecărui licean, şi al meu desigur…să mă duc eu cu maşina la şcoala (deşi stau la 3 minute de mers pe jos de şcoala…nu asta conteaza )  ) să fiu smecher…să se uite gagicile la mine )) copilării cum avem toţi . Vroiam să pun un motto despre liceu ce îl aveam în minte da nu l-am reţinut complet şi pe google nu l-am găsit ).

În fine…nu ştiu dacă am scris iar tâmpenii sau nu…dar…. ideea e că highschool life rock’s!! şi…în final…sfatul meu ar fi…pentru boboci, pentru cei care urmează să intre la liceu oricare ar fi el…şi pentru cei care mai au puţin pana la terminare…DISTRAŢI-VĂ!! şi savuraţi fiecare moment petrecut în clasă sau pe coridoarele liceului, că îs momente şi amintiri cu care rămâi o viaţă întreagă…a…şi încercaţi totuşi să nu neglijaţi prea tare cartea (aşa…să fac puţin pe omul cult )  )

HAVE FUN!

Ce este un prieten?  Ce anume înţelegem noi prin prietenie? Pe ce se bazează o prietenie adevărată?

Din păcate am întâlnit deseori persoane care susţineau că…ei nu au nici măcar un prieten adevărat. Spuneau că au o legătura cât de cât apropiată cu unele persoane…cu care mergeau la petreceri şi se distrau împreuna, fără ataşamente, fără secrete dezvăluite doar distracţie.

Am să încep eu bineînţeles să vorbesc despre această temă, şi am să vă rog mai apoi să vă exprimaţi şi voi punctul de vedere în ceea ce priveşte acest subiect.

Pentru mine un prieten, este acea persoană cu care îmi împart viaţa dacă îmi permiteţi să spun astfel. E acea persoană care ştie absolut tot despre mine, ştie cum gândesc, ce-mi place, ce nu-mi place, mă înţelege şi în special,  ştie să-mi fie aproape la bine si la greu şi să-mi sară în ajutor cu un sfat, sau orice altceva ce m-ar putea ajuta. Prietenul este acea persoană care chiar îmi vrea binele din tot sufletul lui.  Sunt mândru şi norocos în acelaşi timp să spun că…eu chiar am astfel de prieteni, am alături acele persoane care îmi vor binele, care mă ajută la nevoie şi chiar îmi împart viaţa cu ei.

O prietenie adevărată se bazează în primul rând pe ÎNCREDERE şi DEVOTAMENT. Nu poţi avea un prieten fără încredere reciprocă, fără sinceritate şi toate celelalte elemente de bază în care constă această legătură.

Desigur sunt si relaţii de amiciţie între 2 sau mai multe persoane, care au şi ele frumuseţea lor, ele se pot întotdeauna transforma într-o relaţie mai serioasă precum cea menţionată mai sus. Sunt sigur că le ştiţi si voi toate acestea şi nu este nevoie să vă explic eu cum stă treaba.

Lucrul care mă întristează pe mine este existenţa oamenilor falşi. Acei oameni au în ei o doză de răutate şi ţi se dau drept prieteni doar pentru a-ţi face rău, şi când reuşesc acest lucru se simt împliniţi, ca şi cum asta ar fi menirea lor şi tocmai şi-au îndeplinit-o.

Nu prea am inspiraţie pe moment pentru a filosofa pe aceasta temă, vroiam însă neaparat să deschid acest subiect “Prietenia” deoarece majoritatea suntem la adolescenţă şi credcă cu toţii ne punem prietenii pe primul plan şi distracţiile, cam asta avem noi în minte acum. Aş vrea repet, motiv pentru care am deschis această temă, să vă exprimaţi si voi punctul de vedere in această privinţa, si să spuneţi şi voi ce anume înţelegeţi prin prietenie.

P.S. : Am să încerc de acum să scriu cu diacritice, deşi e mult mai greu ) dar mă obişnuiesc eu cât de curând.  Ba’Bye !

Am observat ca problema asta ii din ce in ce mai intalnita in lumea noastra. Copii cresc, ajung adolescenti, le intra teribilismul in cap si…parinti nu mai stiu ce sa faca cu ei. Parca era si o emisiune de genul..Parinti contra copii…nu mai stiu exact,in fine.

Am sa va povestesc pe scurt o experienta personala. Anul trecut (clasa a XI-a) a fost cel mai nebun an din viata mea…fugit de la ore, distractie la scoala, relaxare after…un..”miserupist” intr-un cuvat. Evident tot timpul dupa bine vine si rau (si viceversa). Aveam note mici la scoala fiindca..dooh..nu invatam, absente multe, toate de care parintii mei nu stiau, si le faceam toate..parca inconstient. A venit vremea…pe la sfarsitul anului cand se dadeau note la greu..pentru incheierea mediilor..si..am avut un test..l`am dat singur fiindca nu am fost cand s-a dat cu clasa…dece? ca eram la terasa ). Obisnuit fiind sa copiez…de data aia nu mi-a mai mers..m-a prins…mi-a dat 1..SCURT.  Seara ma trezesc cu o surpriza…vine dirigintele acasa cu o hartie in mana unde erau scrie frumos toate notele si absentele mele (de care parintii mei nu stiau), a urmat o lunga conversatie, dupa care urma sa suport consecintele.  Am fost pedepsit pe masura.

Bun..unde vreau sa ajung… intr-adevar e frumos…e palpitant cand fugi de la ore, ai adrenalina si frica aia in tine…sa nu cumva sa te prinda vreun profesor, sa nu te prinda raziile in localurile pe care le cunosti ca pe propriul buzunar si pe care le frecventezi zi de zi, aceeasi senzatie am avut si eu…doar ca…acum sincer va marturisesc ca imi pare putin rau…fiindca…acum trebuie sa port pedeapsa respectiva in spate…si nu-i usoara.

O alta problema ar fi conflictele de acasa intre parinti si copii acestora. De cate ori nu ne spun ei “invata, invata si iar invata”, si de cate ori…noi…adolescentii care suntem noi sigur pe noi ca vom avea un viitor stralucit, o vila munte una la mare si 3 fabrici la marginea orasului (naivii de noi :-< ), noi..adolescentii de cat ori le raspundem urat…nervosi fiind..si spunem anumite lucruri pe care nu le credem…dar care chiar dor. Uneori avem impresia ca parintii nostrii doar asta au in cap invatat si..din nou invatat, de aceea..spunem noi… ca ne fac “capul calendar”. NU!!! parinti ne vor binele..si isi dau toata silinta ca noi sa avem toate cele de trebuinta, si vor ca, copii lor chiar sa fie realizati in viata…asa cum sustin si ei ca vor fi…doar ca ei..parintii nostri sunt trecuti prin viata, si chiar daca nu o vedem, ei se adapteaza la schimbarile ce au loc in lumea asta, si avand in vedere lumea asta actuala in care traim noi acuma, ei vad ca fara scoala…tu nu o sa fii proprietarul fabricii de care am mentionat mai sus…ci tu o sa fii cel care o construieste…caramida cu caramida, pentru un salar de nimic. Intr-adevar avem nevoie si de oamenii astia…dar parintele vrea intotdeauna ce-i mai bun pentru copilul lui.

Probabil ca…cei care ma cunosc or sa zica ca am inebunit…sau..ceva s-a intamplat cu mine…dar…daca stam bine si ne gandim…chiar au dreptate. Stati linistiti ) sunt perfect sanatos in ceea ce priveste etajul superior (capul), doar ca..sunt putin pus pe ganduri.

Concluzia la toate cele scrise de mine ar fi sa…sa fim mai buni si mai respectuosi in ceea ce-i priveste pe parintii nostri…si…sa-i mai ascultam din cand in cand ca…din proprie experienta va spun, nelinistea in familie..ii groaznica..te macina intr-una si esti mai tot timpul prost-dispus.

Nu ma astept ca…voi cititorii (cat de putini ati fi) sa luati aminte la ce am spus eu…si sa va si apucati de fapte….dar…sper macar sa va fi pus PUTIN de tot pe ganduri.

Gata ca ma doare mana deja de la cat am scris ).

A..si inca ceva…puteti sa si comentati la articole chiar si critici nu ma deranjeaza:).